Lupta cu cancerul

LUPTA CU CANCERUL arareori este ușoară. Pentru a-l învinge, pe lângă tratamentul oncologic cel mai potrivit, va trebui - de regulă - să susținem CORPUL, să fortificăm MINTEA și să liniștim SUFLETUL. Aceasta este calea - în mare parte holistică - pe care au urmat-o cei mai mulți dintre acei pacienți care au învins în LUPTA CU CANCERUL. Cu noi alături, întotdeauna vei avea posibilitatea să alegi cea mai potrivită opțiune de tratament oncologic, să nu îți neglijezi nutriția pe parcursul bolii și să previi sau să lupți cu malnutriția neoplazică, o redutabilă complicație a cancerului și a terapiilor sale.

Despre noi

… să te ajutăm să faci totul cât mai bine, în LUPTA CU CANCERUL. Aceasta este dorința și scopul nostru!

Oncologia este una dintre ariile medicale în care avansurile și progresele recente pot îmbunătăți rezultatele, însă malnutriția pacientului cu cancer poate limita răspunsul la cele mai bune terapii. Pentru exemplu, au fost publicate de către ESPEN – Societatea Europeană de Nutriție Clinică și Metabolism, – ghiduri pentru nutriția pacientului cu cancer dar impactul lor este mic din cauza interesului cu totul limitat al clinicienilor oncologi față de aspectele nutriționale – extrem de importante – ale bolii. Ce să mai vorbim despre implicațiile psihologice, sufletești și sociale! Astfel, din aceste puncte de vedere, pacienții cu cancer sunt – de cele mai multe ori – abandonați…

Cu noi în echipaj, vei naviga mult mai ușor către cele mai bune și mai potrivite ție tratamente actuale – chiar înrolare în studii clinice dacă acestea sunt disponibile și îți dorești. Și întotdeauna vei beneficia și de cele mai pertinente elemente de consiliere de lifestyle, dietetică și nutrițională, astfel încât TU să ai cele mai mari șanse să îți câștigi LUPTA CU CANCERUL.

Povestea noastră

De mai bine de două decenii – finele anilor ’90 – ne ocupăm cu studiul și translația în practica clinică a diferitelor soluții de susținere nutrițională pentru pacienții cu cancer. În acele vremuri, abordarea și din punctul de vedere nutrițional a pacientului părea să fie o utopie în LUPTA CU CANCERUL!  Într-un mod eronat și cu totul condamnabil, mulți dintre medicii oncologi mai persistă în această credință.

Încă de atunci, noi știam că vor veni alte vremuri… și au venit! Odată cu avansurile tratamentelor țintite și imunoterapiilor, nutriția și-a făcut – așa cum anticipam – intrarea în forță în portofoliul acelor profesioniști care vor să trateze bine și pe termen îndelungat pacientul cu cancer. Malnutriția a devenit una dintre principalele cauze de pierdere a LUPTEI CU CANCERUL.

TIMPUL - resursa ta cea mai prețioasă. Nu-l risipi cu căutări în pași de melc și din aproape în aproape!

Experienta noastră

Strângând atât de multă experință în lucrul cu pacienții oncologici, medicii și clinicile oncologice din București sau Europa, suntem acum în măsură să sfătuim încă de la început pacientul și familia acestuia, pe care căi ar fi bine (centre universitare, clinici, medici, nutriționiști, psihologi, farmacii, etc.) să o apuce pentru a își optimiza șansele în LUPTA CU CANCERUL.

În urma reușitelor dar și a numeroaselor solicitări ne-am hotărât să ne punem experiența la dispoziția doritorilor și să înființăm un SERVICIU DE NAVIGAȚIE ONCOLOGICĂ care să ajute pacientul să facă economie de timp și de resurse, indiferent dacă dorește să facă doar ce îi pune la dispoziție sistemul național de asigurări sau își dorește să faca totul în LUPTA CU CANCERUL.

Astfel, portofoliul nostru este atât de vast încât putem să vă ajutăm să navigați de la medici oncologi bucureșteni aflați – prin centrele lor – în contract cu asigurările naționale, până la experți în intervenția de lifestyle și nutriția cancerului – precum medicul român Dr. Horațiu Albu, la medici cu mare expertiză în investigațiile științifice sau studiile clinice oncologice – precum medicul italian Dr. Filippo Pietrantonio, sau la eminenți profesori oncologi europeni precum Prof. Armando Santoro și Prof. Marco Platania.

Asociația Pentru Combaterea Malnutriției în Cancer - A.C.M.C: "Felicitări - vom susține inițiativa Dvs. prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție !!!"

Prin noi, acces rapid la Humanitas Research Hospital și la Humanitas Cancer Center - Unitate Certificată și Centru de Excelență pentru Pacienții Internaționali.

20% dintre decesele prin cancer din spitalele europene, atribuite mai degrabă malnutriției decât bolii. Nutriția - aspect important al îngrijirii multimodale din cancer.

În 2017, în Italia, 50% dintre pacienții cu tratament în institute înalt specializate în terapia cancerului, au beneficiat și de metode complementare de tratament.

Misiunea asumată

Deoarece descoperirile și inovațiile în dignosticul fin și aprofundat, în tratamentele oncologice și în susținerea nutrițională a pacienților cu cancer sunt într-o continuă și dădătoare de speranțe dinamică, am hotărât să ne asumăm MISIUNEA de a-i ajuta în a face cele mai potrivite alegeri pe acei pacienți care ajung la concluzia că NU TREBUIE să se limiteze la standardele pline de constrângeri impuse de sistemele naționale de aigurări de sănătate. Credem cu tărie că și pacientul român cu cancer trebuie să beneficieze de informațiile corecte și necesare astfel încât, atunci când își dorește acest lucru, să poată și el să acorde întreaga atenție – și pe toate planurile indicate actualmente de forurile științifice internaționale – LUPTEI sale CU CANCERUL.

Calea și Viziunea noastră

Să analizăm cu mare atenție fiecare caz și să-l orientăm pe calea cea mai potrivită!

Oncologia poate fi practicată la diferite standarde și de aceea conduce la rezultate de la dezamăgitoare până la excelente. Întotdeauna în cazurile de excelență, pe lângă atenția acordată acurateții diagnosticului, alegerii tratamentului potrivit și bunei monitorizări a cazului, ECHIPA trebuie să fie atentă și la unele metode de tratament complementare (dietetica, nutriția, micronutriția, intervenția de lifestyle, psihologia, meditația, mișcarea) care – deși nu sunt folosite standard în practica medicală curentă – pot fi extrem de utile atunci când sunt utilizate în completarea efectelor pozitive ale tratamentelor convenționale sau în diminuarea reacțiilor lor adverse.

Pentru a ne cunoaște și pentru a te putea ajuta apoi să îți alegi cele mai potrivite clinici, cei mai performanți oncologi sau cele mai oportune metode complementare de susținere în LUPTA TA CU CANCERUL alături de ceea ce deja faci cu oncologul tău, te invităm să ne scrii pentru o primă și scurtă discuție (cateva e-mailuri) de consiliere gratuită. Așa vom ști dacă, când și în ce fel te putem ajuta!

Site realizat de InMotion Media.

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?